Proiect Nucet – „Decât să blestemi întunericul, mai bine aprinde o lumină”

Împărtăşind principiile Arca, suntem invitaţi să fim solidari cu persoanele marginalizate. 

Mai există oare un loc mai plin cu astfel de persoane decât la Nucet? Pe nivelul a două etaje sunt închişi pe viaţă 180 de persoane cu disabilităţi mentale şi psihice, dintre care doar 25 au aparţinători. Ceilalţi nu au pe nimeni, nu îi vizitează nimeni niciodată şi mulţi dintre ei, de 15 ani de când s-a înfiinţat secţia nu au mai pus piciorul pe pământ, deoarece nu au posibilitatea nici măcar să coboare treptele celor 3 sau 4 etaje, darămite să le mai urce înapoi. 

Am iniţiat astfel acest proiect prin care să încercăm să aducem la cunoştinţa opiniei publice şi a autorităţilor nevoia unei restructurări şi unor schimbări în viaţa acestor beneficiari, care ar fi absolut necesare pentru a le  reda o viaţă trăită cu demnitate.

Pentru început am realizat o campanie umanitară în perioada Postului Paştelui.

În perioada 22 febr – 13 martie s-a desfăşurat această campanie umanitară pentru a aduce o rază de lumină în viaţa celor 180 de beneficiari ai Centrului Medico-Social de Psihiatrie de la Nucet.

Parteneri în acest proiect au fost Parohia şi Liceul Don Orione, Liceul Greco Catolic Iuliu Maniu, Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, Seminarul Teologic Greco Catolic Oradea, Asociaţia Tinerilor Români Uniţi (ASTRU) Oradea, Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU) Oradea şi Asociaţia EduBiz.

Scopul urmărit: creşterea nivelului de comfort fizic al beneficiarilor de la Centrul Medico Social de Psihiatrie din Nucet prin donaţiile făcute în lenjerie de pat, perne, paturi, plapume, haine şi materiale pentru terapie precum si creşterea comfortului psihologic, prin activitătile recreative (jocuri, muzică) animate de voluntarii din ASTRU şi de seminariştii de la Seminarul Teologic Greco Catolic din Oradea.

A urmat apoi transportarea donaţiilor strânse la Nucet şi animarea  activităţilor recreative pentru beneficiari, menţionate mai sus.

Proiectul continuă, se fac vizite, se duc donaţii în haine, alimente, fructe, medicamente.

Puteţi fi de folos  în calitate de animatori pentru  activităţi recreative organizate cu beneficiarii Centrului Medico Social de Psihiatrie Nucet, sau prin donaţii. 

În proiect se poate implica orice instituţie sau asociaţie care apără drepturile omului şi a persoanelor cu boli psihice şi cu disabilităţi, sau oricui îi pasă de situaţia grea în care se află beneficiarii unui astfel de Centru, cu regim de spital şi fără posibilităţi de recuperare prin activităţi terapeutice propuse de educatori şi psihopedagogi de recuperare, cauza fiind lipsa acestora.